R**** I***
InculpatB*** V*****
InculpatB*** M************
InculpatR**** P****** L***** O***** S***** P******* F********** R***
Parte civilădispune îndreptarea erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.12.2020I. 1. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod de procedura penală raportat la art. 83 Cod penal şi art. 107 al. 1 lit. „c” din Legea 46/2008, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului R**** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional. 2. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod de procedura penală raportat la art. 83 Cod penal şi art. 109 al.1 lit. „c” din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit.a Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului R**** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondul forestier naţional. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale şi stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată prin prezenta sentinţă (4 luni închisoare), stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedura penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. II. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod de procedura penală raportat la art. 83 Cod penal şi art. 109 al.1 lit. „c” din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B*** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondul forestier naţional. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedura penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. III. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod de procedura penală raportat la art. 83 Cod penal şi art. 109 al.1 lit. „c” din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit.a Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B*** M************ pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondul forestier naţional. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedura penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Ia act de faptul că în cursul procesului a fost achitat prejudiciul reclamat de partea civilă R**** P****** L***** O***** S***** P******* F********** R*** În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul R**** I*** a următorului bun, aflat în camera de corpuri delicte a Poliţiei mun. Făgăraş: motoferăstrău marca STHIL MS 181/C seria D-71336, culoare portocaliu cu lama de 30 cm (dovada seria H nr. 0279537). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obligă inculpaţii la plata sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2020.
Hotarare 354/2020 din 03.12.2020Avându-se în vedere complexitatea cauzei, precum şi lipsa de timp pentru a delibera, faţă de dispoziţiile art. 391 C. pr. pen., urmează să amâne pronunţarea hotărârii la data de 03.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2020Avându-se în vedere complexitatea cauzei, precum şi lipsa de timp pentru a delibera, faţă de dispoziţiile art. 391 C. pr. pen., urmează să amâne pronunţarea hotărârii la data de 17.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2020Avându-se în vedere complexitatea cauzei, precum şi lipsa de timp pentru a delibera, faţă de dispoziţiile art. 391 C. pr. pen., urmează să stabilească pronunţarea hotărârii la data de 03.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020Amână cauza la data de 22.10.2020, ora 11.00, avându-se în vedere solicitarea apărătorului inculpatului de achitare a prejudiciului în prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 09.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 64 alin. 5 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de către Preşedintele României, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Incheiere suspendare din 07.05.2020