A***** C****** G******
InculpatCondamnă pe inculpatul A***** C****** G******, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 16.07.2017). Potrivit art. 67 alin 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Constată că fapta pentru care inculpatul este trimis în judecată a fost săvârşită în concurs real cu cea pentru care s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 75/06.03.2018 a Judecătoriei Suceava, desfiinţată în totalitate şi definitivă prin decizia penală nr. 517/16.05.2018 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin sentin?a penală nr. 75/06.03.2018 a Judecătoriei Suceava, desfiinţată în totalitate şi definitivă prin decizia penală nr. 517/16.05.2018 a Curţii de Apel Suceava În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, respectiv 10 luni închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/2018 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 517/2018 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul să să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la care adiţionează sporul de 2 luni şi 20 zile închisoare (1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare), în final inculpatul A***** C****** G****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Potrivit art. 45 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 67 alin 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului A***** C****** G****** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal cu aplicarea art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului A***** C****** G****** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei com. Bosanci – jud. Suceava, pe o perioadă de 90 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul A***** C****** G****** la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 19.02.2020.
Hotarare 113/2020 din 19.02.2020Amână pronun?area la data de 19.02.2020. pronun?ată în ?edin?a publică , azi, 14.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2020Amână pronun?area la data de 14.02.2020. pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 04.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2020Amână pronun?area la data de 04.02.2020. pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 20.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2020I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosar traducerea înscrisurilor în circumstan?iere, va admite această cerere, Pentru a se solicita de la BEP din cadrul Judecătoriei Suceava copia sentin?ei penale nr. 75/06.03.2018 a Judecătoriei Suceava pronun?ată în dosarul nr. 8612/314/2017, cu men?iunea datei rămânerii definitive ?i întocmirea referatului specific, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2020 pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Se emite adresă către BEP din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a înainta copia sentin?ei penale nr. 75/06.03.2018 a Judecătoriei Suceava pronun?ată în dosarul nr. 8612/314/2017, cu men?iunea datei rămânerii definitive ?i întocmirea referatului specific. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 18.11.2019.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, va admite această cerere, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2019 pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 07.10.2019.
Incheiere de sedinta din 07.10.2019