R*** G*******
PetentS* R**** S** P*** A************
IntimatS* T********* B*** S** P*** A************ L*** I***
IntimatS* L***** R****** S**
IntimatS* R****** I**** S**
IntimatÎn baza art. 469 alin. 7 Cod pr. pen. raportat la art. 211 şi urm. Cod pr. pen., dispune din oficiu luarea, faţă de petentul condamnat R*** G*******, a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, urmând a se proceda la verificarea măsurii preventive în cursul judecăţii în termenul prevăzut de art. 208 alin. 5 Cod pr. pen. În baza art. 215 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod pr. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, petentul condamnat R*** G******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Gorj, organ desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; - să comunice periodic, săptămânal, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. - să nu emită cecuri. În baza art. 215 alin. 3 Cod pr. pen., atrage atenţia petentului condamnat R*** G******* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu. În baza art. 215 alin. 4 Cod pr. pen., desemnează autoritate pentru supravegherea inculpatului Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Gorj. În baza art. 215 alin. 5 Cod pr. pen., copia minutei se comunică petentului condamnat R*** G*******, Poliţiei Mun. Târgu-Jiu şi I.P.J. Gorj - Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul de Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Gorj şi Poliţiei de Frontieră Române. Executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2019, ora 12.30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata86/2019 din 19.06.2019