O** A********
IntimatF**** B*** S***
ApelantAdmite apelul declarat de apelantul SC F B SA în contradictoriu cu intimata O A M împotriva sentinţei civile nr. 2478/2018 pronunţate la data de 29 noiembrie 2018, în dosarul nr. 6116/328/2017, de către Judecătoria Turda, pe care o anulează în întregime şi ia act de tranzacţia încheiată între părţi.Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţa publică din 11 noiembrie 2019.
Hotarare 1591/2019 din 11.11.2019Încuviinţează cererile de amânare a soluţionării apelului formulate de către părţi şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 11 noiembrie 2019, sala 102, ora 10,00, în vederea încheierii unei tranzacţii, pentru când apelanta şi intimata au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019