R** & R** S*
ReclamantP***** P****** G******
PârâtDos.civ.nr.6123/324/2019 Hot. (minută) Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 248,01 lei reprezentând contravaloare servicii pentru perioada octombrie 2016-decembrie 2016, suma de 1772,72 lei reprezentând clauza penală, suma de 20 lei reprezentând contravaloare echipamente, suma reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă şi suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tecuci. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 01.07.2020
Hotarare 626/2020 din 01.07.2020Inch: CONSTATĂ SUSPENDATĂ DE DREPT CAUZA, având în vedere starea de urgenţă şi măsurile privind combaterea noului Coronavirus –COVID 19 dispuse prin Decretul nr.195/16.03.2020 al Preşedintelui României art. 42 alin.6; Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.257 din 17.03.2020 şi Hotărârile Colegiului de conducere a Curţii de Apel Galaţi nr.16/18 03 2020, nr.17/20.03.2020 si nr.18/25.03.2020, precum si Ordinul nr. 9 al Presedintelui Curţii de Apel Galaţi din 13.03.2020 actualizat la 26.03.2020; cauza urmând a fi repusă pe rol, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.
Acordă termen la data de 08.04.2020 având în vedere forma de protest adoptată prin Hotărârea nr. 3/29.01.2020 a Adunării Generale a magistraţilor din cadrul Judecătoriei Tecuci.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020