A******** S****** B*********** "******** V***** (**** P********* P**** C***** N*******
Apelant ReclamantU******* A************ T********** C***** P**** - P*** P*****
Intimat PârâtAdmite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I civile a Tribunalului Suceava. Declină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Secţiei a-II-a civile a Tribunalului Suceava. Fără cale de atac.
Incheiere finala dezinvestire 129/2020 din 11.02.2020Potrivit comunicatului de presă emis de către Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL împreună cu celelalte sindicate afiliate la Federaţia PUBLISIND referitor la adoptarea unor măsuri de protest pentru personalul auxiliar de specialitate, în vederea respectării dispoziţiilor art. 62 din Legea 567/2004, pentru Tribunalul Suceava s-a stabilit, de către preşedintele instanţei, în mod unitar, modalitatea de desfăşurare a acţiunii de protest a grefierilor şi grefierilor arhivari, astfel: fiecare grefier va identifica pe lista de şedinţă cauzele urgente, în conformitate cu lista obiectelor aprobate în perioada vacanţei judecătoreşti pentru fiecare secţie; fiecare grefier va intra în sala de judecată, permiţând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată; se va proceda la strigarea tuturor cauzelor de pe lista de şedinţă, verificându-se la fiecare dosar procedura de citare cu părţile; în cauzele care nu sunt considerate urgente se va acorda termen, fără efectuarea altor acte de procedură, iar dosarele urgente se vor judeca; la Compartimentele Arhivă şi Registratură se va asigura 1/3 din programul cu publicul, respectiv 9,00 -10,30; la fiecare sală de judecată se va afişa comunicatul de presă care vizează măsurile de protest adoptate.Văzând că obiectul prezentei cauze nu se află pe lista cu obiectele asociate completelor de vacanţă, amână judecarea cauzei la data de 11 februarie 2020, în cunoştinţa părţilor.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020