S*** V* C************
InculpatI. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul STAN Costel Marian, pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea în penitenciar, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, prev. de art. 185 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 mod., cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 şi art. 79 alin. 3 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârşită la data de 05.08.2016). În temeiul art. 67 alin.1 C.pen. interzice inculpatului Stan Costel Marian pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen. constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin.1C.pen., interzice inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. II. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Stan Costel Marian prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunea de tâlhărie calificată urmată e moartea victimei prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d) şi f) raportat la art. 236 din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, 375, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, prin sentinţa penală nr. 182 din 09.11.2016 a Tribunalului Botoşani, definitivă prin decizia nr. 355 din 29.03.2017 a Curţii de Apel Suceava (fapta din 20/21 aprilie 2016), dar şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prin sentinţa penală nr. 107 din 13.11.2017 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc modificată parţial şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 350 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Suceava (fapte din 02.06.2016 şi 08.06.2016). III. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate şi contopite prin sentinţa penală nr. 107 din 13.11.2017 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc modificată parţial şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 350 din 28.03.2018 a Curţii de Apel Suceava, respectiv: - pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 Cod penal şi art. 234 alin. 1 lit. d) şi f) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 77 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu art. 43 alin. 5 C.pen. (persoană vătămată Catargiu Mihai), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi (fapta din 02.06.2016); - pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 Cod penal şi art. 234 alin. 1 lit. d) şi f) Cod penal cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu art. 43 alin. 5 C.pen. (persoane vătămate Lehaci Eufrosina şi Lehaci Vladimir), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi (fapte din 08.06.2016); - pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1) C.pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu art. 43 alin. 5 C.pen. (fapta din 08.06.2016). În temeiul art. 38 alin. 1 şi la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare, stabilită prin prezenta (pct. I), cu pedepsele menţionate anterior, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor (pct. II şi III), şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 14 (paisprezece) ani închisoare, sporită cu 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind 18 (optsprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 (cinci) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin.3 lit. a din Codul penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi lit. b Codul penal, drepturi ce au fost menţionate anterior. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a şi lit. b rap. la dispoziţiile art. 72C.p., scade din pedeapsa principală rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive de la 09.06.2016-24.02.2017 precum şi detenţia de la 31.01.2018 la zi. Dispune anularea MEPÎ nr. 382/30.03.2017 emis de Tribunalul Botoşani şi MEPÎ nr. 178 din 28.03.2018 emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate conform prevederilor prezentei sentinţe. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen, dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cu privire la următoarele bunuri: - 1 telefon marca Samsung GTE 12001 cu seria IMEI .../3; - două acumulatoare TM; - cartelă SIM Orange seria 1....3 - încărcător improvizat cu mufă de alimentare, aflate la dosarul de urmărire penală în plicul sigilat ataşat la dosar. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Mustianţă Marta (delegaţie nr. 693/2019) în cuantum de 868 lei, rămâne în sarcina statului şi avansează din fondul Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 C. proc. pen. obligă inculpatul Stan Costel Marian la plata sumei de 106 cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2020.
Hotarare 940/2020 din 09.10.2020Amână pronun?area la data de 9 octombrie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din 2 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2020Amână pronun?area la data de 2 octombrie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din 24 septembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2020Stabileşte pronun?area la data de 24.09.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2020Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul, amână cauza şi acordă termen la data de 10 septembrie 2020, pentru când acesta va fi citat la locul de detenţie.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României precum şi Hotărârea nr. 14 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Suceava din 18.03.2020, care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, suspendă de drept judecata privind fondul cauzei.
Incheiere suspendare din 20.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3 a Adunării generale a Judecătorilor din 31.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii judiciare a Judecătoriei Botoşani pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 03.02.2020, cu excepţia cauzelor care se judecă în regim de urgenţă, va dispune amânarea cauzei la data de 20.03.2020 .
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul, amână cauza şi acordă termen la data de 6 februarie 2020, pentru când acesta va fi citat la locul de detenţie.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019Având în vedere necesitatea ataşării s.p. nr. 107/13.09.2017 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi a s.p. nr. 182/09.11.2016 a Tribunalului Botoşani, amână cauza şi acordă termen la data de 28 noiembrie 2019, pentru când se vor ataşa fişele de cazier judiciar şi cu situaţia juridică ale inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019