P***** I*****
InculpatPreschimbă termenul de pronunţare în cauză din 20.11.2019 în 19.11.2019.
În temeiul art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PORTIK ISTVÁN la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art.336 alin. (1) Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului PORTIK ISTVÁN şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Reghin sau al Spitalului Municipal Reghin, Jud. Mureş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal. În baza art.274 alin.1 Cod pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2019.
Hotarare 252/2019 din 19.11.2019Amână pronunţarea la data de 20.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2019Amână pronunţarea la data de 06.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019