B**** T*********** S** S******** L****** J********* D******* J******** C****** R******* L****** T**** M****
ContestatorC***** Z******
IntimatC***** M**** M******
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea Banca Transilvania S.A., în contradictoriu cu intimaţii C. Z. şi C. M. M.. Constată că notificarea transmisă de către intimaţi şi înregistrată la contestatoare sub nr. 588158/08.05.2019 nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară formulării notificării privind darea în plată. Obligă intimaţii, în solidar, la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge ca neîntemeiată cererea intimaţilor privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 07.08.2020.
Hotarare 2815/2020 din 07.08.2020Amână pronun?area la data de 24.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.07.2020Amână pronun?area la data de 10.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2020Amână pronun?area la data de 26.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial la data de 19.03.2020 în dosarul nr. 6189/320/2019 al Judecătoriei Târgu Mureş, pentru data de 14.05.2020. Dispune citarea părţilor. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amana cauza la data de 19.03.2020 în vederea studierii de către pârât a înscrisurilor parvenite la dosar şi a solicitării de relatii suplimentare.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Dispune preschimbarea termenului din data de 05.12.2019 pentru data de 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 21.10.2019Amână cauza la data de 05.12.2019 în vederea solicitării de relaţii suplimentare.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019