M**** D******* C* D************ L* A******** C******
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul ca nefondat cu 800 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 08 martie 2021, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civilă.
Hotarare 935/2021 din 08.03.2021Se revine cu adresă către S.C. SELCA S.A., în sensul de a se preciza dacă pentru reclamantul Mincu Dumitru s-au reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale pentru toate veniturile menţionate în adeverinţa nr.1199 din 14 noiembrie 2017. În cadrul adresei se va face menţiunea ca, în cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să se precizeze cuantumul şi ce reprezintă acestea, iar în cazul în care angajatorii nu deţin astfel de evidenţe, să se înainteze instanţei o situaţie defalcată a acestor venituri. Amână judecarea cauzei la data de 08 martie 2021 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 decembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Se revine cu adresă către S.C. SELCA S.A., în sensul de a se preciza dacă pentru reclamantul Mincu Dumitru s-au reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale pentru toate veniturile menţionate în adeverinţa eliberată. În cadrul adresei se va face menţiunea ca, în cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să se precizeze cuantumul şi ce reprezintă acestea, iar în cazul în care angajatorii nu deţin astfel de evidenţe, să se înainteze instanţei o situaţie defalcată a acestor venituri. Amână judecarea cauzei la data de 07 decembrie 2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 octombrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020Se revine cu adresă către S.C. SELCA S.A., în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 05 octombrie 2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2020, termen pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Menţine măsurile dispuse la termenul anterior. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 Februarie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Emite adrese către S.C. SELCA S.A., emitent al adeverinţei nr. 1199 din 14 noiembrie 2017, în sensul de a se preciza dacă pentru reclamantul MINCU DUMITRU s-au reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale pentru toate veniturile menţionate în adeverinţa nr. 1199/2017. Se va face menţiunea ca, în cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să se precizeze cuantumul şi ce reprezintă acestea, iar în cazul în care angajatorii nu deţin astfel de evidenţe, să se înainteze instanţei o situaţie defalcată a acestor venituri. Amână judecarea cauzei la data de 24 februarie 2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 Noiembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 18.11.2019