S****** G*******
Apelant ContestatorT****** A******** D***** P*********** M****** P****** N******
IntimatP****** N******
PârâtAdmite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că admite contestaţia restrânsă. Anulează decizia nr. 114/28.09.2018 emisă de intimat. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi obligă pe intimat la plata către contestatoare a despăgubirii egale cu salariile indexate,majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozi?ia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1735/2020 din 14.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.63 alin.11 din Decretul nr.240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, modificată şi completată prin Hotărârea nr.10 din 30.03.2020 şi Hotărârea nr.12 din 24.04.2020, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Amână judecarea cauzei la 05 mai 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 februarie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Încuviinţează pentru contestatoare proba cu înscrisurile solicitate respectiv cu adresa nr. 831/18.03.2019 şi programul distribuţiei actorilor în varianta simplificată. Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri constând în pontaje sau extras din condica de prezenţă pe luna imediat următoare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei. În cazul în care există pontaje în care contestatoarea este trecută prezent în luna imediat următoare a deciziei de încetare a contractului de muncă, pune în vedere intimatului să depună copia contractului de muncă încheiat după eliberarea acestei decizii. Pune în vedere intimatului, prin consilier juridic, să depună înscrisul prin care s-au hotărât programările pentru spectacole respectiv distribuţia acestora pentru stagiunea începând cu luna septembrie. Respinge proba testimonială cu doi martori solicitată de către contestatoare. Amână judecarea cauzei la 04 februarie 2020, la cererea apărătorului contestatoarei, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 Octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 29.10.2019