S******** A** R*******
ReclamantS* M** A******** S**
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş. Declină în favoarea Tribunalului Cluj competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanta Salcudean Ana-Ruxandra (cu datele de identificare şi cu domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta MMM Autoparts S.R.L. (cu datele de identificare). Constată ivit conflictul de competenţă între Tribunalului Mureş şi Tribunalul Cluj. Suspendă judecarea cauzei. Dispune înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 8 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1148/2019 din 08.10.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 08 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019