Ş**** V*****
InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vi?eu de Sus împotriva sentinţei penale nr.817 din 22 octombrie 2019 a Judecătoriei Vi?eu de Sus, pe care o desfiinţează sub aspectul laturii penale. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art.396 alin.1, 4 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ŞV pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 ( opt) luni închisoare. În baza art. 91, 92 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramure?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Maramure?. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vi?eu de Sus sau a unei institu?ii de cult, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine dispoziţiile hotărârii atacate cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului. Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2019.
Hotarare 1516/2019 din 18.12.2019