C**** Ş************
InculpatAdmite cererea formulată de traducătorul autorizat BURCU RALUCA. În baza art. 273 alin. 4 Cod procedură penală onorariul pentru traducător în cuantum de 704,76 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea traducătorului BURCU RALUCA. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18.05.2020.
Incheiere de sedinta din 18.05.2020Admite sesizarea nr. 110/II/5/2019 din data de 05.12.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta. În baza art. 172 alin. 3 şi 4 raportat la art. 167 Legea nr. 302/2004 rep., Recunoaşte şi pune in executare pe teritoriul României hotărârea penală nr. LE17.LC.19783-16/18NZ3620 pronunţată la data de 31.10.2018 de Judecătoria de Primă Instanţă din Leuven, Cauze Penale, Camera 19 - Belgia (definitivă prin Hotărârea pronunţată de Curtea Corecţională Leuven - Belgia la data de 11.12.2018), prin care i s-a aplicat persoanei condamnate CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL, pedeapsa închisorii de 5 ani închisoare (1.825 zile), pentru comiterea a 9 infracţiuni de: participare la o organizaţie criminală şi furturi organizate sau înarmate prev. şi ped. de art. 51, 52, 65, 66, 79, 80, 322, 323, 324, 461, 463, 467 şi 505 din Codul penal belgian, ce au corespondent în legea penală română, constituind infracţiunile de: furt calificat (4 infracţiuni) prev. de art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b din Codul penal(pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani), tentativă la furt calificat (5 infracţiuni) prev. de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic, art. 77 lit. a din Codul penal(pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 an la 3 ani şi 6 luni) şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 din Codul penal (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi), cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 172 alin. 8 în referire la art. 156 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, rep., Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 5 ani închisoare (1.825 zile) aplicată persoanei condamnate CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL prin hotărârea penală anterior men?ionată. Punerea în executare se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL perioada arestării şi durata executată în detenţie de la 28.06.2018 la 27.12.2018(182 de zile). Respinge cererea de contopire formulată de persoana condamnată CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL, ca nefondată. Prezenta sentinţă penală rămasă definitivă şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, emise în baza acesteia, se comunică autorităţii competente a statului solicitant şi Direcţiei de Drept Internaţional si Cooperare Judiciară din Cadrul Ministerului Justiţiei din România, conform art. 172 alin. 8 din Legea nr. 302/2004 rep. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura recunoaşterii hotărârii rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă persoana condamnată CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.272 alin 1 şi 2 Cod procedură penală, onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu-avocat Panaitescu Eugenia, în cuantum de 78 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror. Pentru persoana condamnată CHIUJDEA (fost CREŢU) ŞTEFAN-DANIEL, termenul de apel de 10 zile curge de la pronunţare sau în cazul în care a lipsit, atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, conform art. 172 alin. 7 din Legea nr. 302/2004 rep. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.01.2020.
Hotarare 10/2020 din 27.01.2020Stabileşte pronunţarea la data de 27.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020Acordă temren la 23.01.2020, ora 10.00, în vederea emiterii unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa
Incheiere de sedinta din 07.01.2020termen la 7.01.2020, ora 10,00-pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 13.12.2019