J********** D******* - B***** D* E******** P*****
PetentM******** P****
InculpatÎn temeiul art. 511 C.pr.pen. coroborat cu art.65 alin. 1 din Legea nr. 253, dispune punerea în executare a Sentinţei penale nr.36 din data de 08.04.2019, pronunţată de Judecătoria Darabani în dosarul penal nr.804/217/2018, rămasă definitivă la data de 02.05.2019 prin neapelare, privind pe inculpatul minor M******** P****, în baza art. 117 C.pen., la măsura educativă neprivativă de libertate a stagiului de formare civică, pe o durată de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de „preluare şi transport de bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă” prevăzută de art. 270 alin.(3) din Lg. 86/2006, cu aplic. art. 274 din Legea 86/2006, raportat la art. 113 alin.(3) Cod penal. Se va pune în vedere, prin adresă scrisă, inculpatului minor să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, în vederea luării la cunoştinţă a programului zilnic stabilit de acesta şi ori de câte ori va fi chemat. Controlul executării măsurii educative a stagiului de formare civică şi controlul îndeplinirii atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea se va realiza de către consilierul de probaţiune, care are obligaţia să sesizeze instanţa dacă au intervenit motive care justifică modificarea obligaţiilor impuse de instanţă; persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin. Supravegherea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun verificarea modului în care acesta îşi respectă obligaţiile care decurg din statutul său familial, şcolar sau profesional. Se va atrage atenţia minorului şi persoanelor desemnate cu supravegherea că, în situaţia în care minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, se va dispune prelungirea măsurii educative, până la maximul prevăzut de lege pentru aceasta sau înlocuirea măsurii educative a stagiului de formare civică cu o altă măsură educativă mai severă, respectiv supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână sau asistarea zilnică. Se va pune în vedere minorului ca, pe viitor, să aibă o conduită bună, să ţină contactul şi să asculte şi să se conformeze sfaturilor persoanelor desemnate cu supravegherea; să nu mai săvârşească altă infracţiune întrucât, într-o asemenea situaţie, prezenta măsură educativă se va prelungi, va fi înlocuită cu o altă măsură mai severă ori cu o măsură educativă privativă de libertate. Se va atrage atenţia persoanelor desemnate cu supravegherea minorului să vegheze asupra condiţiei minorului, asupra respectării obligaţiilor asumate, îndeosebi de a nu comite noi infracţiuni şi de a avea o conduită generală bună, urmând ca executarea măsurii supravegherii şi îndeplinirea acestor atribuţii să fie realizate sub controlul consilierului de probaţiune. În temeiul art. 67 din Legea 253/2013 se comunică Serviciului de Probaţiune Botoşani, că exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa judecătorului delegat cu executarea în condiţiile art. 511 din Legea nr. 135/2010 şi că trebuie să decidă potrivit acestei prevederi legale. Dispune comunicarea încheierii părţilor. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 24.10.2019Faţă de lipsa condamnatului minor, amână soluţionarea cauzei la data de 24.10.2019. Se vor cita cu mandat de aducere condamnatul minor şi reprezentanţii legali ai acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din 12.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019Amână judecarea cauzei pentru data de 12 septembrie 2019, ora 09,00 termen pentru care: - se va repeta procedura de citare cu condamnatul şi persoanele responsabil civilmente şi cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică la data de 06 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019