Dosar 622/99/2019 din 29.07.2019

drepturi salariale ale personalului din justiţie trimitere cauză la instanţă egală în grad


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 622/99/2019
Data dosar:
29.07.2019
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie I Civila
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie trimitere cauză la instanţă egală în grad
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C11 LM
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Curtea de Apel Iaşi, invocate de pârâţi. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice şi Curtea de Apel Iaşi ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge ca rămasă fără obiect acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vaslui. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată azi, 02.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1033/2019 din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C11 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la 02.10.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C11 LM
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru deliberare, amana pronuntarea la data de 25.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD