M********* G*********
PetentD****** C****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta M********* G********* (C.F. 4245070), reprezentat de către NAGY ZOLTAN, în calitate de primar, în contradictoriu cu intimatul D****** C**** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 810 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria CP, nr. 7263262 din 08.10.2014, cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 81 ore, în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Gheorgheni. Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.09.2019.
Hotarare 1914/2019 din 25.09.2019