B** M********* V*****
PetentB**** C********* R***** S*
CreditorR******* E*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, cu având ca obiect încuviinţarea executării silite. Încuviinţează executarea silită solicitată de creditoarea BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., împotriva debitorului R******* E*****, şi autorizează pe creditoare să treacă la executarea silită, prin toate formele prevăzute de lege, a obligaţiilor de plată a sumei de 18.521,84 lei reprezentând credit restant, dobândă restantă, creanţe credit restant şi comisioane restante, calculată la data de 2 aprilie 2019, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, la care se adaugă cheltuielile de executare silită din dosarul execuţional nr. 2387/2019, în baza titlului executoriu constând în Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 20171363703 din data de 22 martie 2017, încheiat între BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., în calitate de împrumutătoare, şi R******* E*****, în calitate de împrumutat. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.
Incheiere de executare silita 6013/2019 din 30.05.2019