L****** L*****
ReclamantS********* S**** A*** F******** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul L.L.împotriva pârâtei SC Smart Agro Fântâniţa SRL şi în consecinţă:constată nulitatea absolută a concedierii propriu zise şi a deciziei prin care s-a dispus măsura încetării contractului individual de muncă, cu începere din 11.12.2018, emisă de către pârâtă;respinge ca neîntemeiată cererea de reintegrare pe postul ocupat anterior concedierii;obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii nelegale, 11.12.2018 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti;obligă pârâta să plătească reclamantului salariul aferent perioadei 1 ianuarie 2018 – 11 decembrie 2018 în cuantum lunar de 1.900 lei brut pentru intervalul 1.01.2018 – 30.11.2018 (1.162 lei lunar net) şi de 500 lei brut pentru intervalul 1 decembrie 2018 – 11 decembrie 2018. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, reprezentând onorariu de avocat.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019.
Hotarare 397/2019 din 06.11.2019Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 6.11.2019,orele 14,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019Revenire adresă cu avertisment de amendare.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Revenire cu adresă către pârâtă cu avertisment de amendare.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019Administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 02.07.2019