N***** O******* M*****
Apelant ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** S****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de către reclamantul N***** O******* M***** împotriva sentinţei civile nr. 138/2019 pronunţată de către Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite acţiunea civilă formulată de către reclamantul N***** O******* M***** împotriva pârâtei D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** S**** şi în consecinţă: Obligă pârâta să-i stabilească reclamantului salariul de bază la nivelul de salarizare pentru funcţia similară din cadrul DGASPC Sibiu, începând cu data de 01.10.2017. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate, începând cu data de 01.10.2017, în cuantum actualizat cu rata inflaţiei. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă diferenţelor salariale datorate, începând cu data de 01.10.2017 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în apel în sumă de 550 lei.
Hotarare 1448/2019 din 24.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, acordă un nou termen de pronunţare la data de 24 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, acordă un termen de pronunţare la data de 17 octombrie 2019, dând astfel şi părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2019Apreciază necesar repunerea pe rol a cauzei în baza art. 400 NCPC, şi citarea părţilor, intimata DGASPC Sibiu cu menţiunea să depună la dosar ultima dispoziţie de reîncadrare a angajaţilor Complexului de Servicii Prichindelul, inclusiv a reclamantului, în baza Legii nr. 153/2017 şi anexa corespunzătoare a HCJ 166/2017 privind aceşti salariaţi preluaţi de la Complexul de Servicii Prichindelul. Termen acordat la data de 03 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019