Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge cererea formulată de reclamantul Popa Rodrigo în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Poliţie Transporturi, având ca obiect suspendarea dispoziţiei nr. 1.580.913 din 06.08.2019, emisă de şeful Secţiei Regionale de Transporturi Constanţa, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.11.2019.
Hotarare 1759/2019 din 28.11.2019Amână pronunţarea la 28.11.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019