M***** G* V***** F*****
PetentAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul MICICI VASILE FLORIN, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 28/2015 a Tribunalului Maramureş şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 31/2015, emis de Tribunalul Maramureş şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în ............. În temeiul art. 100, alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În temeiul art. 101, alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existenţă. În temeiul art. 101, alin. 2, lit. e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune condamnatul obligaţia de a nu comunica cu membrii familiei victimei, respectiv numitele Ulici Viorica şi Mănăilă Irina. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, avocat Deac Eliana. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 mai 2019.
Hotarare 2230/2019 din 30.05.2019