Dosar 635/838/2019 din 29.03.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 635/838/2019
Data dosar:
29.03.2019
Instanta:
Judecătoria Liești
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 10:00

    Complet: CAM.CONS.2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, cu sediul în Bucureşti, str. Învingătorilor nr. 24, etaj 6, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul BUDUGA GICA, domiciliat în comuna Lie?ti, jude?ul Gala?i. Obligă pârâtul BUDUGA GICA să plătească reclamantei KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA suma de 362,28 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Respinge capetele de cerere privind penalităţile de întârziere şi despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului ca fiind neîntemeiate. Obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecata. Executorie. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lie?ti. Pronunţată azi, 11.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Hotarare 892/2019 din 11.09.2019
  • Sedinta din data de 27.08.2019 la ora 10:00

    Complet: CAM.CONS.2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 11.09.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.08.2019
  • Sedinta din data de 13.08.2019 la ora 10:00

    Complet: CAM.CONS.2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la 27.08.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.08.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 10:00

    Complet: CAM.CONS.2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 13.08.2019 pentru refacerea procedurii de citare.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD