L***** N****** M******
Intervenient în numele altei persoane IntervenientL***** G******* D*****
Intimat ReclamantL***** M***** T******
Intimat ReclamantL***** V*****
Apelant PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată, formulată de intimaţi, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava, Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 270/2021 din 02.03.2021Amână pronunţarea la data de 2.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021În ceea ce priveşte probatoriul solicitat de către pârâtul apelant: Admite proba cu înscrisuri, conform prevederilor art. 470 al. 1 lit. d, art. 478 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, văzând că această probă a fost solicitată în mod procedural, urmând ca utilitatea, pertinenţa şi concludenţa acestora să fie analizate prin raportare la ansamblul probator aflat la dosar. Încuviinţează proba cu înregistrarea depusă la dosar, conform prevederilor art. 470 al. 1 lit. d, art. 478 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, urmând ca utilitatea, pertinenţa şi concludenţa acesteia să fie analizate prin raportare la ansamblul probator aflat la dosar. Respinge proba cu efectuarea în cauză a unui nou raport de expertiză, ca neutilă soluţionării cauzei, văzând că parte din teza probatorie invocată nu este relevantă din punctul de vedere al acestei probe, precizările formulate la acest termen de judecată de către apărătorul pârâtului apelant, la solicitarea instanţei, precum şi ansamblul probator administrat în faţa primei instanţe. Încuviinţează proba testimonială cu tezele probatorii invocate, sens în care: Limitează numărul martorilor la unu, având în vedere amplul probatoriu administrat în faţa primei instanţe, inclusiv din perspectiva probei testimoniale, în sensul că la prima instanţă au fost audiaţi 3 martori (1 martor pentru reclamanţii intimaţi şi 2 martori pentru pârâtul apelant) şi pune în vedere pârâtului apelant, prin apărător, ca în termen de 5 zile să depună la dosar lista cu numele şi adresa martorului propus pentru a fi citat pentru termenul următor. Ia act că pârâtul apelant a renunţat la proba cu interogatoriul reclamantului intimat. În ceea ce priveşte probatoriul solicitat de către reclamanţii intimaţi, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile şi planşele foto depuse la dosar, conform prevederilor art. 478 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, văzând că această probă a fost solicitată în mod procedural, urmând ca utilitatea, pertinenţa şi concludenţa acestora să fie analizate prin raportare la ansamblul probator aflat la dosar.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021În baza art. 64 alin. 4 cod procedură civilă (forma în vigoare anterioară Legii nr. 310/2018), suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea recursului împotriva încheierii prezente, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientul L***** N****** M******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2020.
Incheiere suspendare din 14.01.2020