Dosar 637/96/2017/a2 din 04.10.2019

contestaţie împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 637/96/2017/a2
Data dosar:
04.10.2019
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
contestaţie împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C2L
  • Admite cererea

    Admite contestaţia creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita. Dispune lichidatorului judiciar Phoenix Omega IPURL sa înscrie creditoarea contestatoare în tabelul de creanţe al debitoarei Man – Mur SRL şi cu suma de 20.000 lei, conform Sentinţei civile nr. 64/30.01.2018 pronunţată în dosarul nr. 686/326/2017 şi procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria HR nr. 017649/27.03.2017 încheiat de catre ITM Harghita. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotarârii. Apelul se depune la Tribuunalul Harghita, sub sancţiunea anularii. Pronunţată, în condiţiile art. 396 alin. 2 din Codul de pr civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astazi, 07.11.2019.

    Hotarare 1601/2019 din 07.11.2019
  • Sedinta din data de 24.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C2L
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţiapărţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD