B****** G*******
InculpatI. În baza art. 362 alin.2 raportat la art. 208 alin.2, alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B****** G*******, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal, arestat în baza Mandatului de arestare preventivă mandat de arestare preventivă nr. 28/UP din 08.08.2019, emis de Judecătoria Bârlad în dosarul nr.5374/189/2019. În baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului B****** G*******, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 30 Ianuarie 2020. II. Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpatului privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi sunt executorii. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02 Decembrie 2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 02.12.2019