I***** D*** F****** A*
ReclamantM****** S******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea I***** D*** F****** A* în contradictoriu cu pârâtul M****** S******, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata sumei de 356.39 lei reprezentând debit principal-contravaloare servicii. Obligă pârâtul la plata sumei de 19.64 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru –fila 57. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.11.2019.
Hotararecameraconsiliu3830/2019 din 04.11.2019Amână pronunţarea la data de 04.11.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019Dispune refacerea procedurii de citare cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 19.09.2019