M*** I****
InculpatÎn baza art. 396 al. 1 şi 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. cu aplic. art. 396 al 10 C.proc.pen. stabileşte în sarcina inculpatului MÂR? IONEL, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa acoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin.1 C pen., o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art. 83 al. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C.pen. În baza art. 85 al. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 al. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute la art. 85 al. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 404 al. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni cu intenţie pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată în şedinţa publică din 05.11.2019.
Hotarare 431/2019 din 05.11.2019Amana pronunţarea la data de 5 noiembrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2019Amână judecarea cauzei pentru a sew solicita cazierul judiciar actualizat al inculpatului
Incheiere de sedinta din 17.09.2019