P***** S***** V*******
IntimatS* A********* S**
ApelantAdmite cererea de apel formulată de apelanta Agronicula S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Pirici Ştefan Valentin, împotriva sentinţei civile nr. 2657/15.03.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 6426/325/2017. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Pirici Ştefan Valentin în contradictoriu cu pârâta Agronicula S.R.L., ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.05.2019.
Hotarare 440/2019 din 28.05.2019Repune pe rol cauza. Stabileşte termen la data de 28.05.2019, în şedinţă publică, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la incidenţa în cauză a Sentinţei penale nr. 1684/16.16.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 2426/325/2015, sub aspectul valabilităţii condiţiilor de fond ale Contractului de arendare nr. 709/03.03.2009. Se citează apelanta cu menţiunea de a depune la dosar în forma integrală cu menţiunea „definitivă prin neapelare”, copie conformă cu originalul a Sentinţei civile nr. 10737/19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 583/325/2016, precum şi copie conformă cu originalul a Deciziei penale nr. 1464/A/CAT/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 2426/325/2015, ambele eliberate de la dosarele cauzelor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.05.2019.
Incheiere de sedinta din 03.05.2019Amână pronunţarea la data de 03.05.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019Amână pronunţarea la data de 24.04.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.04.2019Amână pronunţarea la data de 10.04.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2019