P******* I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr.23/P/2018 din 29.10.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti privind pe inculpatul P******* I***, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, fapte prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* I*** şi fixează termen la data de 28.01.2020 dispunând citarea inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10.12.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara290/2019 din 10.12.2019