L*** C******* D******** G******
ReclamantG******** P**********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul L*** C******* D******** G******, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa „Prichindeii” Giurgiu. Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat Băran Gherghina şi Bornea Florica suma compensatorie reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile într-un cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioada 01.07.2015 - 01.07.2018, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă dobândă legală de la data de 01.07.2015 şi până la data plăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare 376/2019 din 26.11.2019Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cauzei. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant să depună la dosar contractele colective şi individuale de muncă. Amână cauza şi stabileşte termen la data de 26.11.2019, pentru administrarea probei încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019