A******** D* A******** P***
InculpatC******* E****
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 949 din 17.07.2019 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6465/193/2019. În temeiul art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale din minuta sentinţei penale nr. 949 din 17.07.2019 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6465/193/2019, în sensul că aliniatul trei din minută (care se regăseşte şi în cuprinsul sentinţei motivate) - privind pe inculpatul Adochiţei Alexandru Paul, va avea următorul conţinut : „În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 18.04.2019 la zi”. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Condamnă pe inculpatul Adochiţei Alexandru - Paul, arestat în cauză, încarcerat în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. şi ped. de art. 233, 234 alin. 1 lit. d) şi f) Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr. penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal ca şi pedeapsă accesorie. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 18.08.2018 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod pr. penală menţine arestarea preventivă a inculpatului Adochiţei Alexandru - Paul. Executorie conform art. 399 alin. 4 Cod pr. penală cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Adochiţei Alexandru – Paul în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul naţional de date Genetice Judiciare. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă C******* E****, şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 1040 lei cu titlu de despăgubiri. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 325 lei cu titlu de cheltuieli judiciare; onorariu avocat oficiu Redinciuc Nicoleta (delegaţie nr. 691/2019) în sumă de 1495 lei se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2019.
Hotarare 949/2019 din 17.07.2019Amână pronunţarea în cauză pentru data de 17 iulie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2019