R******* G*******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal: Admite propunerea formulată de Penitenciarul Găeşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului R******* G*******, deţinut în Penitenciarul Găeşti, de sub puterea mandatului nr. 650/2018 emis în baza sentinţei penale nr. 546/2018 de Judecătoria Moreni, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. În baza art. 104 alin. 2 Cod penal: Atrage atenţia condamnatului în sensul că, dacă după acordarea liberării va săvârşi o nouă infracţiune, care se descoperă în termenul de supraveghere şi pentru care se pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de supraveghere, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. În baza art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, Luţu Mariana , în cuantum de 80 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 4856/2019, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.01.2020.
Hotarare 105/2020 din 30.01.2020pentru a da posibilitate persoanei condamnate să depună la dosar înscrisuri în dovedirea laturii civile.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020