M*** M***** B*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2610/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul M*** M***** B*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M*** M***** B*****pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.(l) din C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 iulie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara177/2019 din 19.07.2019