D******** C********
Apelant InculpatŞ**** A******** S*****
Intimat InculpatÎn temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr.219/24.04.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.6543/118/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Înlătură dispoziţiile art.386 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în infracţiunea prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000. În baza art.2 alin.1 din Legea 143/2000 actualizata, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal şi art.43 alin.5 Cod penal condamna inculpatul Ş**** A******** S***** la pedeapsa principală de 3 ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Pedeapsa principală de 3 ani închisoare se execută în regim privativ de libertate. In baza art.65 Cod penal dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal, ca pedeapsa accesorie pe durata executării pedepsei principale. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii şi menţine celelalte dispoziţii. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat Picu Ioana Alexandra, în cuantum de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.11.2019.
Hotarare 1053/2019 din 21.11.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 21.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019