V**** D*****
ContestatorV**** G*******
ContestatorT******* B****
IntimatB***** V********* C*****
IntimatÎn baza art. 416 cod de procedură civilă, constată ca fiind perimată contestaţia la executare formulată de contestatorii V**** D***** şi V**** G*******,în contradictoriu cu intimaţii T******* B**** cu ultimul domiciliu cunoscut. Cu drept la recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.08.2021.
Hotarare 1469/2021 din 10.08.2021Suspendat pentru neîndeplinirea obligatiilor.
Incheiere suspendare din 27.10.2020pentru ca reclamanta să facă demersuri cu privire la domiciliul pârâtului, T-27.10.2020.
Incheiere de sedinta din 28.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgentă, în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Presedintelui României, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Având în vedere că intimatul a decedat si pentru ca, contestatoarea să precizeze, în scris, dacă doreşte să se judece cu moştenitorii sau nu , ai intimatului, sub sanctiunea suspendării judecătii cauzei, T- 12.05.25020.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020