P** I***
Apelant ReclamantS* A******* S**
Apelant PârâtAdmite în parte apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 143 din 25.02.2019 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 660/84/2018, pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziţia de obligare a pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 9.576,39 lei reprezentând prejudiciu nedatorat,precum şi dispoziţia de obligare a pârâtei la plata către reclamant a contravalorii unui număr de 40 de zile de concediu de odihnă neefectuat. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.I. împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Pronunţată la data de 18.09.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1070/2019 din 18.09.2019Amână pronunţarea pentru data de 18 septembrie 2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.09.2019Amână pronunţarea pentru data de 11 septembrie 2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2019Amână cauza în vederea suplimentării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019