S***** M***** M******
InculpatS***** A******** S****
InculpatÎn baza art. 362 Cod de procedură penală rap. la art. 208 Cod de procedură penală, constată că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii SIMION Marius-Marinel, poreclit „Marius Geamănu”, şi SIMION Alexandru-Sorin, poreclit „Sorin Geamănu”, şi, în consecinţă, menţine măsura preventivă cu privire la inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 29.11.2019Amână pronunţarea asupra măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţi, la data de 29.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019