B****** F*****
InculpatS****** Ş***** I****
InculpatZ*** I*****
Parte civilăZ*** I***** G******
Parte civilăS****** P****
Parte responsabilă civilmenteI. 1.a. În baza prev. art. 230 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 77 lit d C.p. şi art. 35 alin. 1 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de furt de folosinţă în formă continuată (2 acte materiale), în dauna persoanelor vătămate Z*** I***** Gabriel şi Z*** I*****, condamnă pe inculpatul B****** F*****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 din Cod de procedură penală, art. 375 C.p.p. şi art. 79 alin. 3 C.p.. Potrivit art. 67 alin. 1 NCP, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 404 alin. 5 NCPP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. b. În baza prev. art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna persoanei vătămate Z*** I***** Gabriel, condamnă pe inculpatul B****** F*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 din Cod de procedură penală, art. 375 C.p.p.. c. În baza prev. art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (2 acte materiale), condamnă pe inculpatul B****** F*****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 din Cod de procedură penală, art. 375 C.p.p. şi art. 79 alin. 3 C.p.. d. În condiţiile art. 38 alin. 1 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele stabilite pentru cele 3 infracţiuni concurente, urmând ca inculpatul B****** F***** să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare, în regim de detenţie, compusă din pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă 8 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse. În temeiul art. 45 alin. 1 NCP inculpatul va executa pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 45 alin. 5 NCP, cu referire la art. 45 alin. 1 NCP, inculpatul va executa pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. e. În baza prev. art. 72 C.p. deduce din pedeapsa la care a fost condmanat inculpatul B****** F***** perioada reţinerii de 24 de ore din data de 26.08.2018, ora 01.30 până la data de 27.08.2018, ora 01.30. 2.a. În baza prevederilor art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 ş.u. C.p. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Z*** I***** Gabriel şi art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 230 alin.1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 ş.u. C.p. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în scop de folosinţă în dauna Z*** I***** Gabriel, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p., în condiţiile art. 129 alin. 1 C.p., ia faţă de inculpatul Străinu Stefan Ionuţ, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 C.pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 396 alin. 1 şi 10 C.p.p. şi art. 375 C.p.p.. b. În temeiul art. 38 alin. 1 C.p. constată că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care faţă de inculpatul S****** Ş***** I**** s-a luat măsura educativă unică a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani prin sentinţa penală nr. 98/22.01.2020 a Judecătoriei Brăila (dosar nr. 18415/196/2019). c. În baza prev. art. 129 alin. 1 C.p. rap. la art. 38 alin.1 C.p., ia faţă de inculpatul minor Străinu Stefan Ionuţ, măsura educativă unică a internării într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 C.pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani. d. Constată că prin sentinţa penală nr. 463/30.03.2020 a Judecătoriei Brăila (dosar nr. 4405/196/2020) s-a dispus acordarea liberării condiţionate din măsura educativă a internării într-un centru de detenţie aplicată internatului S****** Ş***** I****. e. În temeiul art. 127 C.p. deduce din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, prev. de art. 125 C.p. pe o durată de 3 ani, durata deja executată, respectiv perioada 19.09.2018 – 07.04.2020. II. În temeiul art. 397 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 22 C.p.p. ia act de faptul că persoanele vătămate Z*** I***** Gabriel, Z*** I***** şi Geosanu Maria au renunţat la pretenţiile civile formulate iniţial. În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 5 şi alin. 1 lit. e C.p.p., ia măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 500 lei de la inculpatul B****** F***** reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase în dauna persoanei vătămate Z*** I***** Gabriel şi care nu servesc la despăgubirea acestuia (un radiocasetofon şi un subwoofer). În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 5 şi alin. 1 lit. e C.p.p., respinge ca neîntemeiată solicitarea procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de 8.900 lei, 5.000 lei şi 1.500 lei de la inculpatul B****** F*****. În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 5 şi alin. 1 lit. e C.p.p., ia măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 500 lei de la inculpatul B****** F***** reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase în dauna persoanei vătămate Z*** I***** Gabriel şi care nu servesc la despăgubirea acestuia (un radiocasetofon şi un subwoofer). În temeiul art. 255 C.p.p. dispune restituirea către inculpatul B****** F***** a unui telefon mobil marca LG, aflat în camera de corpuri delicte a Poliţiei mun. Roman. În temeiul art. 255 C.p.p. dispune restituirea către persoana vătămată Z*** I***** a airbag-urilor aflate în camera de corpuri delicte a Poliţiei mun. Roman conform dovezii seria H, nr. 0246794/18.03.2019. IV. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 98/22.01.2020 a Judecătoriei Brăila (dosar nr. 18415/196/2019), urmând a fi emise noi forme conform prezentei. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu (av. Lazăr Traian şi av. Neculai Claudiu) în sumă de 1.663 lei fiecare vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1, 2 NCPP obligă inculpatul B****** F***** să plătească statului, suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1, 2 NCPP obligă inculpatul S****** Ş***** I**** să plătească statului, suma de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 octombrie 2019.
Hotarare 481/2020 din 23.10.2020Amână pronunţarea la data de 23 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020Faţă de lipsa de procedură cu inculpaţii arestaţi în altă cauză, amână judecata la data de 25 septembrie 2020, ora 09.00, pentru când aceştia vor fi citaţi cu menţiunea aducerii. Se va repeta citrea părţilor responsabile civilmente. Prorogă citirea actului de sesizare.
Incheiere de sedinta din 17.07.2020În baza art.64 alin.5 din Decretul nr.240/14.04.2020, dosarul nr. 6654/291/2019 se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă. În baza art. 64 alin. 6 din Decretul nr.240/14.04.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, din oficiu, se va relua cauza şi se va fixa termenul de judecată cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu la data de 08.05.2020.
Incheiere suspendare din 08.05.2020In conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Roman nr. 5/11.03.2020, văzând necesitatea dispunerii unor măsuri concrete în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul gripal COVID-19, pentru a asigura securitatea şi sănătatea în muncă a personalului Judecătoriei Roman, sănătatea profesioniştilor şi justiţiabililor şi pentru buna desfăşurare a activităţii de judecată, acordă termen la data de 08.05.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020