K***** I***** I********** R* S*** -**** R****** L****
ReclamantP****** C*********
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul Constantin Pascaru . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 366,18 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi suma de 144,3 lei penalităţi contractuale de întârziere. Respinge celelalte pretenţii, ca neîntemeiate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.07.2020.
Hotarare 2028/2020 din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 02.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 09.04.2020 pentru cel din data de 02.07.2020, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosarul cauzei dovada faptului că a încheiat cu pârâtul un contract prin care acesta a achiziţionat un terminal de telecomunicaţii cu plata preţului în rate, de asemenea să facă precizări cu privire la valoarea penalităţilor de întârziere solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv modul de calcul al acestor penalităţi, dacă sunt datorate doar pentru contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii sau şi pentru restul de plată pentru terminalele achiziţionate de pârât şi să le individualizeze cu privire la fiecare capăt de cerere principal. Fixează termen de judecată la data de 09.04.2020, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Amână pronunţarea la data de 23.01.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 09.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020