B**** A***** C*********
CondamnatÎn baza art. 63 şi art. 64 Cod penal respinge cererea formulată de Judecătorul Delegat la Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sibiu privind executarea prin muncă neremunerată în folosul comunităţii ori înlocuirea cu închisoarea a pedepsei amenzii penale în cuantum de 3480 lei aplicată intimatului condamnat B**** A***** C*********, prin sentinţa penală nr. 50/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu, sentinţă rămasă definitivă la data de 02.04.2018 prin decizia penala nr. 294/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2020.
Hotarare 134/2020 din 23.03.2020Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 23.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2020în vederea achitării diferentei amenzii la care a fost obligat condamnatul prin sentin?a de condamnare
Incheiere de sedinta din 20.01.2020în vederea achitării integrale a amenzii la care a fost obligat condamnatul prin sentin?a de condamnare
Incheiere de sedinta din 18.11.2019admite cererea formulata de condamnat la acest termen de judecata in vederea achitării amenzii penale
Incheiere de sedinta din 30.09.2019