M********* R***** P*** P*****
ReclamantK********** C*******
PârâtAdmite excep?ia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamantul Municipiul Re?i?a, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul K********** C*******. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată astăzi, 18.02.2021, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 223/2021 din 18.02.2021suspendat pentru neîndeplinirea obliga?iilor puse în sarcina reclamantului.
Incheiere suspendare din 23.07.2020Istanta reiterează cele dispuse prin încheierea de sedinta din 12.12.2019 astfel încât existând dubiu cu privire la adresa la care poate fi găsit pârâtul întrucât prin procesul-verbal de comunicare de la fila 44 din dosar acesta figurează ca fiind mutat de la adresă, locuind o altă familie, pune în vedere reclamantului să depună până la următorul termen de judecată dovada faptului că a întreprins diligenţele necesare în vederea aflării locului unde locuieşte pârâtul sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 242 alin. 1 Cod.proc.civ.. De asemenea pune în vedere factorului poştal să încheie un proces verbal cu privire la situaţia actuală a adresei din Reşiţa, B-dul Muncii, bl. 12 A, ap. 7, jud. Caraş-Severin, respectiv cine locuieşte la această adresă. Amână cauza pentru 23.07.2020.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Suspendat Decret 195/2020.
Rezolutie din 19.03.2020Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Reşiţa, privind suspendarea activităţii de judecată, va dispune amânarea cauzei, stabilind termen de judecată la data de 19.03.2020, dată pentru care se vor cita părţile; reclamantul cu menţiunea să depună până la următorul termen de judecată dovada faptului că a întreprins diligenţele necesare în vederea aflării locului unde locuieşte pârâta sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 242 alin. 1 Cod.proc.civ.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Dispune repetarea procedurii de citare cu pârâtul şi pune în vedere reclamantului să depună până la următorul termen de judecată dovada faptului că a întreprins diligenţele necesare în vederea aflării locului unde locuieşte pârâtul sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 242 alin. 1 Cod.proc.civ..
Incheiere de sedinta din 12.12.2019