A******** "****** D* A****** L***** V**** S******** D* J***
PetentAdmite cererea. Ia act de modificările intervenite în actul constitutiv şi statutul ASOCIAŢIEI „GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ VALEA SIRETULUI DE JOS” cu sediul în comuna Dumbrăveni – Sediul Primăriei, etaj 1, biroul nr. 1 şi sala de şedinţe, jud. Suceava, conform procesului – verbal al Adunării Generale din data de 15.04.2019 şi actului adiţional la act constitutiv şi statut atestat sub nr. 1 din data de 11 iunie 2019 de avocat Liviu Mihai din Baroul Suceava. Dispune înregistrarea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa instanţei. În termenul prevăzut de art. 39 alin. 2, conform art. 40 alin. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 954/2000 modificat prin Ordinul nr. 2534/2012, prezenta încheiere se va comunica împreună cu actele constitutive Ministerului Justiţiei, în sistem informatizat. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi 04 iulie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 04.07.2019