Ş****** G* G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul ?CHIOPU GHEORGHE,la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge”, prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod Penal. (faptă săvârşită la data de 06.07.2018) În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 41 alin. (1) Cod penal constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită de inculpatul ?chiopu Gheorghe în cursul termenului de încercare de 5 ani stabilit în raport cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată la data de 12.12.2013 de Judecătoria Beclean în dosar nr. 1691/186/2013, definitivă la data de 24.12.2013 prin nerecurare. În baza art. 83 Cod penal din 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare (termen de încercare 5 ani) la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată la data de 12.12.2013 de Judecătoria Beclean în dosar nr. 1691/186/2013, definitivă la data de 24.12.2013 prin nerecurare, şi adaugă pedeapsa de 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat acelaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată la data de 12.12.2013 de Judecătoria Beclean în dosar nr. 1691/186/2013, definitivă la data de 24.12.2013 prin nerecurare, pentru ca în final, inculpatul ?chiopu Gheorghe să execute în întregime pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, cu executare prin privare de libertate. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza 404 alin. (4) din Codul de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, asiguratorii sau de siguranţă faţă de inculpat. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 (omie) lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 Iunie 2019.
Hotarare 2268/2019 din 27.06.2019Stabile?te termen pentru deliberare si pronun?are la data de 27.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019