C***** D********* - P*** P*****
ReclamantI**** D**** C******
PârâtAdmite cererea având ca obiect „transformare amendă” formulată de petenta Comuna Dumbrăveni, jud. Suceava - prin primar, în contradictoriu cu intimatul Iacob Dorel - Cătălin. Înlocuieşte amenda în cuantum de 1305 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISX nr. 0326200 încheiat la data de 19.03.2019 de IPJ Iaşi, cu 98 ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Dumbrăveni, jud. Suceava, la activităţi edilitar-gospodăreşti. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.07.2020.
Hotarare 1705/2020 din 02.07.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.