Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte cererea formulată de reclamantul Sicora Dumitru în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Anulează Decizia nr. 394557/16.10.2019 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa . Obligă pârâta să emită reclamantului o decizie de recalculare a pensiei, cu luarea în considerare a veniturilor brute atestate prin adeverinţa nr. 32409/06.07.2017 eliberată de S.C. OMV Petrom S.A Bucureşti ŞI adeverinţa nr 1222/30.08.2018 eliberată de S.C.Utilaj Greu S.A. înlocuind salariul ?i sporurile deja valorificate pe aceste perioade, cu începere din data de 04.09.2019. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate din recalculare, începând cu data de 04.09.2019, până la data emiterii deciziei de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală la data plăţii. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.04..2020.
Hotarare 701/2020 din 02.04.2020Amână pronuntarea la 02.04.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2020Amana pronuntarea la 19.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2020- pentru a se comunica întâmpinarea şi înscrisurile.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020