Dosar 6760/314/2019 din 03.07.2019

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6760/314/2019
Data dosar:
03.07.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I.1.Condamnă inculpata AGAPE ANA-MARIA, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de „furt”, faptă prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d C.pen. ?i cu reţinerea art.396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2.Condamnă inculpata A**** A** M****, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, faptă prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a şi d C.pen. ?i cu re?inerea art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3.Condamnă inculpata A**** A** M****, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu re?inerea art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an închisoare, la care adaugă un spor de 5 luni ?i 10 zile închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpata A**** A** M**** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare. În baza art.45 alin. 3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. şi art.65 alin.1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpata AGAPE ANA-MARIA la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata AGAPE ANA-MARIA are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul AGAPE ANA-MARIA să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava sau la Primăria municipiului Suceava, programul de executare al acestei activitati urmând sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatei AGAPE ANA-MARIA că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. II. În temeiul art. 114 alin. 1 C.pen. rap. la art. 120 C.pen., cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., aplică inculpatei UDILĂ GEORGIANA- ELISABETA, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt”, faptă prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. ?i de „furt calificat”, faptă prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C.pen. ?i art. 38 alin. 1 C.pen. Obligă inculpata UDILĂ GEORGIANA-ELISABETA să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 121 C.pen., pe durata executării măsurii educative inculpata UDILĂ GEORGIANA-ELISABETA va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava a datele fixate de acesta. În temeiul art. 123 C.pen., atrage aten?ia inculpatei asupra consecin?elor nerespectării obliga?iilor impuse ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul executării măsurii educative. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Carrefour România S.A., ca neîntemeiată. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Auchan Romînia S.A. şi, în consecinţă, obligă inculpata A**** A** M**** la plata către partea civilă a sumei de 158,01 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 20 C.pr.pen., ia act că persoanele vătămate S* R********* S** (********** ?i S* R*** S** (***** M****** nu s-au constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul a fost recuperat prin restituire. În temeiul art. 112 alin.1 lit. b C.pen. confiscă cele două pungi artizanale confec?ionate din folie de aluminiu ?i bandă scotch, aflate în prezent în Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, conform dovezii nr. 207188/16.02.2018, bunuri folosite la săvâr?irea infrac?iunii de „furt”, în dauna persoanei vătămate S* R********* S** (**********. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpata A**** A** M**** la plata către stat a sumei de 1650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. şi la art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen., obligă pe inculpata UDILĂ GEORGIANA- ELISABETA la plata către stat a sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 250 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen., obligă persoana vătămată S* R********* S** (**********, la plata către stat a sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală (cheltuieli judiciare aferente cercetărilor efectuate cu privire la infracţiunea de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., săvâr?ită de inculpata U**** G******** E********). În temeiul art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cursul judecă?ii pentru inculpata UDILĂ GEORGIANA, respectiv av. Vasiloschi Mihai, în cuantum de 1061 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1795 din 09.07.2019, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţă astăzi, data de 22.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatelor, persoanelor vătămate, păr?ilor civile şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Hotarare 658/2021 din 22.09.2021
  • Sedinta din data de 17.09.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 22.09.2021. Pronunţaţă astăzi, 17.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2021
  • Sedinta din data de 13.09.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 17.09.2021. Pronunţaţă astăzi, 13.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2021
  • Sedinta din data de 27.08.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 13.09.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică din 27.08.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.08.2021
  • Sedinta din data de 13.08.2021 la ora 9:00

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 27.08.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 13.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.08.2021
  • Sedinta din data de 06.08.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 13.08.2021. Pronunţaţă astăzi, 06.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2021
  • Sedinta din data de 15.07.2021 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 06.08.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 15.07.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 13:00

    Complet: C26
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen pentru deliberare, pronunţare ?i redactare la data de 15.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 16.06.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 21.04.2021 la ora 14:25

    Complet: C26
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 16.06.2021, ora 13:00, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita inculpata A**** A** M**** în continuare cu mandat de aducere, la adresele cunoscute. Se vor cita martorii din lucrări Bolohan Dănu? Vasile, Grădinariu Ionela Mirela ?i Cozma Dumitru şi cu mandat de aducere, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2021
  • Sedinta din data de 24.03.2021 la ora 14:40

    Complet: C26
  • Amână cauza

    .Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 21.04.2021, ora 14:25, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita inculpata A**** A** M**** cu mandat de aducere la adresele cunoscute. Pune în vedere martorului Nechita Vasile să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea reaudierii. Se va cita martorul din lucrări Cristinaru Petru, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 24.03.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 14:00

    Complet: C26
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 24.03.2021, ora 14:40, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita inculpata A**** A** M**** cu mandat de aducere la adresele cunoscute. Se vor cita martorii din lucrări Nechita Vasile şi Cristinaru Petru, în vederea reaudierii, primul şi cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2021.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 02.12.2020 la ora 12:00

    Complet: C26
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 27.01.2021, ora 14:00, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita inculpata A**** A** M**** cu mandat de aducere la adresele cunoscute. Se vor cita martorii din lucrări Nechita Vasile şi Lăzăroiu Alexandru Cristian, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2020.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 8:30

    Complet: C26
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 02 decembrie 2020, ora 12:00, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita inculpata A**** A** M**** cu mandat de aducere la adresele cunoscute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C26
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, ora 08:30, pentru când persoanele vătămate, păr?ile civile ?i inculpatele au termenul în cuno?tin?ă, potrivit dispozi?iilor art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va reveni cu adresă către Serviciul de Proba?iune Suceava, în sensul celor anterior men?ionate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 29.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Stare de urgenta

    Constată repartizarea prezentului dosar la completul C26. În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 din Hotărârea nr. 16 din data de 01.04.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Suceava şi anexei nr. 4 care face parte integrantă din Hotărâre, constată suspendată de drept cauza nr. 6760/314/2019 privind pe inculpatele AGAPE ANA – MARIA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, faptă prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal, furt, faptă prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) Cod penal şi furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, ?i UDILĂ GEORGIANA-ELISABETA, trimisă în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de furt, faptă prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal, furt, faptă prev. de art. 228 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal şi furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 113 alin. (3) Cod penal, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 29.04.2020

    Incheiere suspendare din 29.04.2020
  • Sedinta din data de 04.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Se va emite o adresă către Serviciul de Proba?iune Suceava în vederea întocmirii raportului de evaluare a inculpatului minor U**** G******** E********. Se va emite o adresă către ITM Suceava în vederea identificării unei eventuale firma la care inculpata U**** G******** E******** este angajată, urmând a fi citată inculpata ?i la locul de muncă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.04.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatele, cu mandate de aducere la adresele rezultate în urma verificării bazei de date a DEPABD ?i prin afi?are la u?a instan?ei; - persoanele vătămate au termen în cunoştinţă în conformitate cu dispozi?iile art. 353 alin.2 Cod procedură penală; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2020
  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, potrivit art. 354 alin.2 Cod procedură penală, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04 martie 2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatele; - persoanele vătămate au termen în cunoştinţă în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin.2 Cod procedură penală; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2020.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD