P****** M*****
InculpatÎn baza art. 227 alin. (1) C.p.p Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul P****** M*****. Dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut. În baza art. 227 alin. (2) raportat la art. 215, 215 ind. 1 C. proc. pen., ia faţă de inculpatul P****** M*****, măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la 23.04.2019 inclusiv până la 21.06.2019 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie Poliţia Oraşului Strehaia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Mehedinti, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu conducă autovehicule. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către Poliţia Oraşului Strehaia. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată azi 23.04.2019, orele 12.55.
Incheiere masuri preventive faza de UP 1/2019 din 23.04.2019