B**** I****
CondamnatAdmite cererea condamnatului B**** I**** şi propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului B**** I****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului B**** I****, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.273/2017 a Judecătoriei Bucureşti Sector 5, mandat de executare nr. 319/2017. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 156,5 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Dobîrceanu Constantin -deleg. nr.1983/06.09.2019 (dosar nr.8615/333/2019) şi suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Harabagiu Adrian – deleg. nr. 1568/23.07.2019, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2019.
Hotarare 1379/2019 din 30.09.2019Stabile?te pronun?area la data de 30.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019În vederea solicitării de relaţii necesare soluţionării cauzei, acordă termen de judecată la data de 25.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019