P***** I***
PetentP***** E*****
IntimatDin oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 197/F/CC/28.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 683/33/2019, în sensul că: În loc de „sentinţa este definitivă”, cum eronat s-a menţionat, se va trece corect: „Sentinţa este cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară”. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.10.2020Admite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de strămutare formulată de petentul P.I., vizând şi pe intimata P. E., având ca obiect strămutarea dosarului civil nr. 4/1752/2019 al Judecătoriei Jibou, de la Judecătoria Jibou, la o altă instanţă egală în grad. Definitivă. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2020.
Hotararecameraconsiliu197/2020 din 28.10.2020Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei şi menţine suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 C. pr. civ.
Incheiere suspendare din 29.01.2020În temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 C. pr. civ., suspendă judecarea cauzei.
Incheiere suspendare din 23.10.2019